Sprijin pentru situații de urgență

De multe ori, viața oamenilor nu stă numai în puterea salvatorilor, ci depinde de mijloace de intervenție rapide și echipamente performante. De aceea, încă din 2007, OMV Petrom a venit în sprijinul comunitățile aflate în situații limită și a contribuit la consolidarea capacităţii naţionale de gestionare a situaţiilor de urgenţă din România.

~450 de echipamente de protecție și intervenție în situații de urgență

Susținerea construcției Bazei Aeromedicale SMURD Constanța

3 ambulanțe și 1 incubator neonatal de transport donate

30 de tone de carburant pentru intervenții de deszăpezire

1.8 milioane de euro contribuție OMV Petrom

Dotări pentru intervenții de urgență

Incubator neonatal de transport

În 2017, OMV Petrom a susținut cu 45.000 de euro achiziționarea unui incubator neonatal de transport pentru Unitatea de Primiri Urgențe SMURD Constanța. Este singurul incubator de transport din zonă, adecvat atât transportului cu elicopterul, cât şi cu ambulanțele SMURD, și va fi folosit pentru misiunile ce au loc în județul Constanţa şi judeţele învecinate - Călărași, Ialomița, Brăila, Galați.

Carburant pentru operațiuni de deszăpezire

În 2014, OMV Petrom a sprijinit Compania Națională de Autostrăzi şi Drumuri Naționale din România (CNADNR) cu 30 de tone de carburant pentru utilajele care desfăşoară operaţiuni de deszăpezire în județele grav afectate de căderile masive de zăpadă. Contribuţia companiei a susținut eforturile comandamentului de iarnă care a răspuns apelurilor de urgență cauzate de condițiile meteorologice deosebit de dificile.

Echipamente pentru I.G.S.U.

În 2012, OMV Petrom a contribuit la dotarea logistică și tehnică a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (I.G.S.U.) cu echipamente speciale în valoare de peste 1.2 milioane de euro. Noile achiziții ajută la gestionarea situațiilor de urgență cauzate anual de incendii, inundații, înzăpeziri sau probleme medicale, la care sunt solicitate serviciile instituției.

5 autospeciale de intervenție șenilate HDI vehicule speciale de intervenție pe apă, uscat și terenuri accidentate sau cu accesibilitate redusă

10 corturi gonflabile cu o capacitate totală de aproximativ 100 de persoane

2 bucătării mobile destinate preparării hranei pentru personalul care desfăşoară misiuni de salvare în zone afectate de dezastre

400 seturi echipament de protecție pompieri pentru specialiştii I.G.S.U.

29 de echipamente pentru descarcerare în caz de cutremur unice în România

1 echipament de deszăpezire de tip freză pentru drezina CFR

1.2 milioane de euro contribuție OMV Petrom

Ambulanțe pentru SMURD

În 2011, ca parte a demersului de susţinere a sistemului naţional medical de urgenţă, OMV Petrom a dotat Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) cu trei ambulanţe complet utilate, în valoare totală de peste 170.000 de Euro.

3 ambulanțe donate

170.000 de euro contribuție OMV Petrom

Baza Aeromedicală SMURD

În 2016 a fost inaugurată Baza Aeromedicală SMURD Constanța, care asigură intervenții de prim-ajutor și transferuri de urgență cu elicopterul SMURD către centre specializate din regiunea de Sud-Est a României.

Construcția este alcătuită dintr-o platformă de aterizare și un hangar destinate elicopterului SMURD Constanța și unei echipe de minim 6 persoane (piloţi, tehnicieni de aviație, salvatori aerieni, pompieri descarceratori şi echipaj medical). Din această nouă bază, elicopterul şi echipajele aeromedicale vor fi pregătiți să plece la solicitări 24 de ore din 24.

20.000 metri pătrați suprafața bazei aeromedicale

Peste 385.000 de euro contribuție OMV Petrom