România Meseriașă

România Meseriașă este o campanie de susținere a învățământului profesional prin care OMV Petrom își propune să aducă în prim plan importanța meseriilor în dezvoltarea țării noastre și să găsească soluții pentru educația viitorilor meseriași.

În 2015, odată cu lansarea campaniei, studiile ne-au arătat că sectorul meseriilor se confruntă cu o criză: 7 din 10 angajatori găsesc cu dificultate meseriași buni, sub 2 din 10 părinți și-ar trimite copiii către o școală profesională, iar 75% dintre români consideră că meseriile nu sunt respectate la noi.

România Meseriașă caută soluții pentru îmbunătățirea educației profesionale și propune o intervenție atât sistemică - prin crearea primul raport de politică publică care adresează învățământul profesional, prezența în dezbaterile naționale privind învățământul profesional etc, cât și directă- prin proiecte care vizează educația meseriașilor și formarea profesorilor, îmbunătățirea infrastructurii, creșterea conectivității cu angajatorii, etc. Din 2016, România Meseriașă a devenit parte din programul Președinției - „România Educată”.

În cei patru ani ai programului România Meseriașă au fost formate două generații de viitori petroliști, în programul Școala Petroliștilor (167 de elevi), peste 1000 de elevi din școlile profesionale și liceele tehnologice au participat la cursuri de dezvoltare personală și profesională în Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei, 27 de elevi meseriași au format primul grup de inițiativă din învățământul tehnic și profesional, Liga Elevilor Meseriași și peste 200 de profesori au participat la cursuri de formare profesională.

De asemenea, am oferit burse elevilor meseriași în valoare de peste 175.000 euro și am contribuit la dotarea a peste 10 laboratoare din peste 10 licee tehnologice.


Proiectele din România Meseriașă

  • Romania Meseriasa Image
    2018-prezent

    Liga Elevilor Meseriași

    Proiect ce își propune să creeze și să pregătească primul grup de inițiativă din Învățământul Profesional și Tehnic din România, format din elevi și profesori, care să aducă în dezbatere la nivel local și național problemele elevilor din acest sistem.

    Află mai multe
  • Romania Meseriasa Image
    2015-prezent

    Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei

    Proiect de educație practică bazat pe ateliere de dezvoltare personală și profesională pentru elevi și profesori din licee tehnologice și școli profesionale.

    Află mai multe
  • Romania Meseriasa Image
    2015-prezent

    Școala Petroliștilor

    Proiect educațional care constă în susținerea claselor de învățământ profesional cu specializări în meseria de operator sonde și operator la extracţia, tratarea, transportul şi distribuţia gazelor.

    Află mai multe
  • Romania Meseriasa Image
    2016-2017

    Campania Sandvișul Meseriaș

    Campanie națională de strângere de fonduri pentru dotarea unui atelier de practică pentru elevii din învățământul profesional.

    Află mai multe
  • Romania Meseriasa Image
    2016

    Raportul de Politică Publică privind Învățământul Profesional

    Primul raport care cuprinde o analiză a sistemului de învățământ profesional și tehnic din România - „Învățământul Profesional și Tehnic - Provocări și Perspective de dezvoltare pe termen lung”.

    Află mai multe
  • Romania Meseriasa Image
    2015-prezent

    Dezbateri pentru îmbunătățirea învățământului profesional

    Consultări și ateliere de lucru pentru la care participă autorități, angajatori, cadre didactice, reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale și lideri de opinie pentru identificarea unor soluții de schimbare a educației profesionale.

    Află mai multe
  • Romania Meseriasa Image
    2015

    Studii de percepție asupra meseriilor și meseriașilor

    Studii naționale derulate în rândul angajatorilor, elevilor de la licee tehnologice și școli profesionale, profesorilor, meseriașilor și publicului larg.

    Află mai multe