Resurse pentru viitor

Pentru OMV Petrom, educația este una dintre cele mai importante direcții de implicare în societate. Pe lângă programele dedicate accesului la educația de bază, compania sprijină și educația pentru performanţă şi dezvoltarea abilităților de leadership în rândul tinerilor.

Prin intermediul programelor Olimpicii Petrom, Caravana Cunoașterii, Leadership Autentic sau Aspire Academy, mii de tineri beneficiază de sprijin financiar, cursuri de formare, dezvoltare personală și orientare în carieră, dar și de tabere de vară sau vizite în centre științifice de renume internațional (CERN, NASA, Silicon Valley) pentru a-și dezvolta și pune în valoare abilitățile.

Spotul “Andrei”



Campania „Resurse pentru Viitor” trage un puternic semnal de alarmă asupra consecinţelor pe care le-ar putea avea consumul iresponsabil al resurselor. Mesajele campaniei au fost promovate publicului larg prin intermediul unei campanii TV, print, internet, radio şi prin proiecte dedicate educării populaţiei.

Spotul TV dedicat campaniei este singurul din Europa Centrală şi de Est premiat la Congresul Mondial al Asociaţiei Internaţionale de Publicitate. Această asociaţie guvernează respectarea regulilor de publicitate şi premiază excelenţa în domeniu.

Mesajul campaniei „Resurse pentru Viitor” a fost preluat în nu mai puţin de 10 universităţi şi 2 trusturi de presă din România (Realitatea-Caţavencu şi Edipresse) unde au fost aduse în discuţie gesturile mici, dar semnificative, care ar putea fi schimbate pentru a economisi resursele: tipăriri inutile, irosirea energiei electrice sau a apei etc. Mai mult, zeci de lideri de opinie şi jurnalişti s-au alăturat demersului OMV Petrom şi au participat la o masă rotundă despre campania de educare „Respect pentru Viitor”.

Conform unui studiu realizat după derularea campaniei:

dintre cei care au văzut spotul au înţeles mesajul

au declarat că îşi vor schimba obiceiurile

au recunoscut că risipa resurselor este o problemă de actualitate

au conştientizat importanţa schimbării atitudinii față de mediu

Ai grijă de mediu!

Într-o campanie de educare şi conştientizare publică cel mai important este exemplul propriu. De aceea, în 2007, OMV Petrom a lansat mai întâi un program dedicat responsabilizării angajaţilor faţă de utilizarea resurselor şi protejarea mediului înconjurător.

Campania internă „Think ahead: Ai grijă de mediu!” a oferit angajaţilor dezbateri privind subiecte ecologice şi au fost generate idei care să vină în sprijinul programelor OMV Petrom pentru protejarea mediului înconjurător. Mai mult, pe toată perioada campaniei, în sediile OMV Petrom din Bucureşti şi Ploieşti s-au organizat centre de colectare de hârtie sau de echipament electronic.

Voluntarii recrutaţi din rândul angajaților s-au implicat activ în diseminarea mesajelor campaniei în rândul colegilor prin intermediul afişelor şi autocolantelor postate în dreptul întrerupătoarelor, imprimantelor sau robinetelor care atrag atenţia asupra consumului raţional de resurse.

dintre cei care au văzut spotul au înţeles mesajul

au declarat că îşi vor schimba obiceiurile

au recunoscut că risipa resurselor este o problemă de actualitate

Premii la PET

Concursul „Premii la PET” s-a desfăşurat în perioada noiembrie-decembrie 2007 şi a debutat cu un proiect de educare a copiilor pentru protecţia mediului. Copiii cu vârste curpinse între 7 şi 14 ani, din 5 școli din București, au participat la ateliere despre consumul raţional al resurselor, apoi s-au putut implica într-un concurs de colectare selectivă.

Peste 600 de copii au participat la ateliere pe teme ecologice și protecţia mediului

2.100 de copii s-au implicat în concursul „Premii la PET”

668.9 kg de PET-uri au fost colectate de copii

Ziua Mediului

În 2008, de Ziua Mondială a Mediului, OMV Petrom a organizat în Bucureşti o competiţie manifest prin care a promovat o capitală mai curată, respectul reciproc în trafic şi condiţii europene pentru utilizarea bicicletei ca mijloc de transport ecologic şi sănătos. Alături de OMV Petrom, jurnalişti, persoane publice, lideri de opinie, studenţi şi angajaţi ai companiei au promovat aceleaşi mesaje.

Participanţii la competiţie au pedalat într-o cursă pe biciclete, au plantat flori pe traseu şi şi-au testat cunoştinţele de protecţie a mediului. Din echipele concurente au făcut parte Attila Korodi (Ministrul Mediului), Mircea Toma, Virgil Ianţu, Gianina Corondan, Corina Dragotescu, Melania Medeleanu, Ernest şi Dana Săvuică.

Competiţia şi-a premiat câştigătorii în parcul Lunca Florilor, reamenajat de OMV Petrom în 2007, în cadrul proiectului „Parcurile Viitorului”.

Tot pentru a marca Ziua Mediului, peste 100 de voluntari, angajaţi Petrom din combinatul Arpechim şi elevi de la liceele din Piteşti au plantat 5000 arbori pe un teren viran cu suprafaţa de aproximativ 1 hectar din apropierea rafinăriei.