Liga Elevilor Meseriași

Liga Elevilor Meseriași

Lansat în 2018, Liga Elevilor Meseriași este un proiect inovator care a creat și pregătit primul grup de inițiativă care aduce în dezbatere problemele elevilor din învățământul tehnic și profesional. Grupul este format din 27 de elevi, reprezentanți din fiecare liceu tehnologic din județul Buzău, și 24 de profesori coordonatori, al căror rol este acela de a susține elevii în proiect.

În primul an, programul a fost dedicat formării ligii și capacitării elevilor și profesorilor din program. Profesorii au urmat cursuri de advocacy și dezvoltare de abilități de viață la tineri, iar liceenii au avut cursuri de leadership, o școală de vară cu componentă de învățare în domenii precum comunicare, advocacy și leadership și sesiuni de lucru pe problemele identificate de aceștia în sistemul de învățământ din care fac parte.

Începând cu toamna anului 2018, elevii au început să își dezvolte și mai mult abilitățile prin experiențe practice, pornind implementarea a două proiecte pentru a sprijini colegii și viitorii lor colegi prin propriile forțe – cursuri de comunicare în 12 licee tehnologice din județ și o campanie de strângere de fonduri pentru dotarea celor 13 ateliere de mecanică – despre care au descoperit ca e cea mai căutată specializare din județ de către angajatori – cu un kit de bază de instrumente.



Liga Elevilor Meseriași recrutează elevi în 8 licee tehnologice din județul Buzău. Înscrierile s-au terminat. Pe 27 mai afli dacă ai fost selectat pentru etapa următoare.


Listă licee

Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil”, Buzău

Liceul Tehnologic „I. A. Rădulescu Pogoneanu”, Pogoanele

Liceul Tehnologic „Victor Frunză”, Râmnicu Sărat

Liceul Tehnologic Agricol Smeeni

Liceul Tehnologic Economic "Elina Matei Basarab", Râmnicu Sărat

Colegiul Economic

Liceul Tehnologic "Costin Nenițescu"

Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, Nehoiu

Calendarul ediției 2019

  • 1

    9 – 19 mai

    Elevii din cele 8 licee care au nevoie de reprezentanți noi se pot înscrie pentru un loc în ligă.

  • 2

    27 – 31 mai

    Elevii selectați pentru etapa a doua a concursului vor participa la interviuri cu juriul, urmând ca pe 3 iunie să se afișeze pe site lista câștigătorilor.

  • 3

    mai – iunie

    Liga Elevilor Meseriași devine o asociație.

  • 4

    august - septembrie

    Are loc școala de vară, în care elevii activi ai ligii au ocazia să-și îmbunătățească cunoștințele de comunicare, project management și advocacy și să-și dezvolte abilități noi. Tot în această perioadă, liga organizează o gală de strângere de fonduri pentru a dota cu un kit de instrumente de bază cele 13 ateliere de mecanică din județ.

  • 5

    mai – noiembrie

    Reprezentanții Ligii Elevilor Meseriași participă la întâlniri cu autorități locale și naționale, pentru a propune soluții de îmbunătățire a învățământului tehnic.

  • 6

    septembrie – noiembrie

    Au loc weekenduri de lucru, întâlniri de planificare a proiectelor în curs, vizite de studiu.

Întrebări frecvente

Te poți înscrie completând formularul online disponibil pe www.taraluiandrei.ro, în secțiunea Liga Elevilor Meseriași. Înscrierile se pot face până pe 19 mai.

Dacă:

  • Ești elev din clasele IX – X din învățământul profesional;
  • Ești elev din clasele IX – XI din învățământul tehnic;
  • Îți dorești să te implici și să te dezvolți;
  • Comunici ușor cu cei din jur;
  • Ai spirit de echipă și inițiativă;
  • Vrei ca vocea ta și a colegilor tăi să fie auzită;
  • Vrei să produci o schimbare în jurul tău;
  • Dacă ai idei și vrei să înveți cum să ți le susții.

Ești perfect pentru a fi reprezentant LEM!

Pasul 1: Te înscrii în concurs - Ne arăți că ești motivat

Vei completa un scurt formular online cu informații generale despre tine, implicarea ta anterioară în activități extrașcolare, de ce vrei în LEM și o schimbare pe care vrei să o inițiezi în școală/comunitate. Cele mai bune 3-5 aplicații înscrise din școala ta vor fi selectate pentru Pasul 2.

Pasul 2: Interviu - Ne cunoaștem și ne arăți că ești dispus să lupți pentru cauza pe care o susții

Dacă ești printre primii 3-5 elevi selectați din școala ta, te vei întalni cu noi la o discuție liberă despre tine și planurile tale de viitor. În urma interviurilor, selectăm reprezentantul LEM din fiecare liceu.

Criteriile de selecție sunt motivația de înscriere în program, implicarea anterioară în activități extrașcolare, capacitatea de a identifica probleme și de a gândi soluții, viziunea pe termen lung.

Echipa Țării lui Andrei, formată din reprezentanți OMV Petrom, LEM și Graffiti PR, vrea să te cunoască mai bine – vom discuta deschis despre motivația ta de participare în program, experiențele anterioare și planurile de viitor. Trebuie doar să știi ce își dorești și cum îți propui să contribui la atingerea obiectivelor ligii.

Credem că pentru fiecare dintre voi, participant LEM, cel mai mare beneficiu câștigat este încrederea că puteți genera schimbarea, atunci când vă doriți, dar și rezultatele pe care le vei obține alături de ceilalți colegi din ligă. Mai mult decât atât, prin participarea în proiect, veți beneficia de:

  • Dezvoltare personală;
  • O școală de vară cu experiențe indedite de învățare, dar și distracție și prieteni noi cu aceleași interese ca și tine;
  • Apartenență la comunitatea LEM;
  • Mândria de a participa la luarea deciziilor;
  • Întâlniri cu angajatori și autorități publice locale și naționale, prin care poți contribui la obținerea unor condiții mai bune pentru învățământul tehnic și profesional.

Ne vom întâlni cu reprezentanți ai autorităților publice locale, senatori și deputați din Buzău, parlamentari interesați de educație, cu Președinții celor două Comisii de Educație din Camera Deputaților și Senat, reprezentanți de la Ministerul Educației și reprezentanți ai platformei România Educată.

Da, Liga Elevilor Meseriași te va pune în contact cu angajatori din județul Buzău sau de la nivel național.

Școala de vară înseamnă câteva zile de cursuri și jocuri despre cum poți produce schimbarea pe care o dorești.

Școala de vară va avea loc în perioada august – septembrie, într-o zona care va fi anunțată cu cel puțin o lună înainte.



Formare grup

Am ales cei 24 de profesori și 27 de elevi din peste 300 de înscrieri.

Pregătire participanți

Dezvoltarea cunoștințelor și abilităților de leadership, comunicare, advocacy și project management.

Implementare proiecte

Elevii și-au ales două proiecte la care să lucreze începând din toamnă: organizarea de cursuri de comunicare pentru 12 licee tehnologice din județ și dotarea unui atelier pentru cea mai căutată meserie din domeniu.

Activități