Educație pentru performanță

Pentru OMV Petrom, educația este una dintre cele mai importante direcții de implicare în societate. Pe lângă programele dedicate accesului la educația de bază, compania sprijină și educația pentru performanţă şi dezvoltarea abilităților de leadership în rândul tinerilor.

Prin intermediul programelor Olimpicii Petrom, Caravana Cunoașterii, Leadership Autentic sau Aspire Academy, mii de tineri beneficiază de sprijin financiar, cursuri de formare, dezvoltare personală și orientare în carieră, dar și de tabere de vară sau vizite în centre științifice de renume internațional (CERN, NASA, Silicon Valley) pentru a-și dezvolta și pune în valoare abilitățile.

Peste 9.000 de tineri participanți în programe de leadership, antreprenoriat, mentorat, dezvoltare personală, ateliere creative și școli de vară de cunoaștere

3.161 de olimpici premiați

444 de burse de studiu pentru elevi

129 proiecte comunitare dezvoltate de elevi

229 de proiecte voluntariat în care au fost implicați peste 700 de olimpici

1.5 milioane de euro contribuție OMV Petrom

Leadership Autentic

Leadership Autentic este un program de educație non-formală adresat liceenilor din România, pentru dezvoltarea potențialului de leadership, a spiritului proactiv și pentru sprijinirea tinerilor în continuarea studiilor și alegerea unei cariere. Programul se desfășoară încă din 2009, cu sprijinul OMV Petrom și Fundația Leaders.

Elevii participă la cursuri de dezvoltare personală (comunicare, încredere, stimă de sine, planificare, lucru în echipă, inițiativă), sunt evaluați vocațional prin intermediul Chestionarului de Interese Vocaționale Jackson (JVIS) și primesc consiliere în carieră. Tinerii cu rezultatele cele mai bune participă la o școala de vară, unde învață să devină lideri în comunitate, interacționează cu profesioniști din domeniile lor de interes și află mai multe despre piața muncii direct de la angajatori.

După procesul de dezvoltare personală prin care trec, elevii se întorc în comunitățile lor unde au provocarea de a implementa un proiect în funcție de nevoile identificate acolo. Sunt ajutați de profesori, autorități sau companii locale.

2.336 elevi învățați să devină lideri în comunitățile lor

233 profesori implicați în program

25 de comunități impactate

129 de proiecte comunitare dezvoltate de elevi (educație, sport, sănătate, artă)



Mai multe detalii pe www.leaders.ro

Aspire Academy

Un program de leadership, antreprenoriat și inovație în parteneriat cu Asociația Aspire for Education. Proiectele Aspire oferă tinerilor din România și Europa oportunitatea de a se dezvolta personal și profesional, în special prin interacțiunea cu profesioniști din mediul de afaceri, antreprenori de succes și profesori de la universități de top precum Harvard, Stanford, Princeton, Ivy League.

În perioada 2011-2017, au fost implicați în program peste 740 de tineri.

Program dedicat liceenilor.

Timp de 5 zile, tinerii participă la ateliere de dezvoltare personală și sesiuni interactive cu lideri din diverse arii profesionale, primesc consiliere privind admiterea la universități de top și interacționează cu studenții acestora, sunt ajutați să-și definească traseul academic și profesional, să-și descopere potențialul și sunt conectați cu mentori care să îi ghideze și inspire.

Program dedicat studenților și absolvenților.

Timp de 8 zile, tinerii sunt implicați în sesiuni interactive și studii de caz de leadership, iau parte la ateliere de dezvoltare personală și antreprenoriat și sunt pregătiți de profesori de top de la Harvard, Stanford, Wharton, antreprenori și CEO de succes. Sunt încurajați să își urmeze pasiunile și să formeze comunități active cu interese și valori comune.

Program dedicat tinerilor profesioniști din mediul de afaceri.

Timp de 4 zile, tinerii interacționează cu lideri și antreprenori de succes, cu profesori din Ivy League, Harvard, Stanford. Își împărtășesc pasiunile și ideile inovative, sunt încurajați să iasă din zona lor de comfort și participă la ateliere de leadership, negociere corporativă, planificare strategică, design thinking și dezvoltarea unei echipe eficiente.



Mai multe detalii pe www.aspireacademy.ro

Olimpicii Petrom & Caravana Cunoașterii

În 1998, înainte ca responsabilitatea socială să devină un termen comun în România, OMV Petrom lansa cel mai lung program educațional alături de Asociația Tânărul Petrolist.

Prin proiectul Olimpicii OMV Petrom, an de an, sunt premiați copii ai angajaților din industria de petrol și gaze pentru rezultatele excepționale la olimpiade și concursuri naționale sau internaționale.

De asemenea, programul Caravana Cunoașterii, oferă informații din cele mai avangardiste domenii, teorii din știință și tehnologie, pune accent pe inovare, inițiativă, autocunoaștere și dezvoltă diverse competiții și concursuri interactive. Este dedicat olimpicilor români sau tinerilor care lucrează sau învață în mari centre universitare mondiale. Prin intermediul programului, mii de tineri au beneficiat de ateliere de dezvoltare personală, consiliere în carieră, educație civică, mentorat, concursuri de știință și inovație, excursii de cercetare în locații precum CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară) sau NASA (Administrația Națională a Aeronauticii și Spațiului).

3.161 de olimpici premiați

348 burse de studiu pentru elevi

4.529 de participanți în școlile de vară de cunoaștere și la cursurile de dezvoltare personală și mentorat

706 olimpici implicați în acțiuni de voluntariat

229 de proiecte voluntariat ale olimpicilor



Mai multe detalii pe www.olimpiciipetrom.com și www.caravanacunoasterii.ro.