‹ înapoi la blog

24 February 2016 | Mediu

Surse alternative de căldură, la școală

Căldură din surse alternative la țară? Se poate! Sergiu Mihuț își dorește să schimbe mentalități și comportamente. A început cu pași mărunți, dar are gânduri mari. Proiectul lui, câștigător în competiția Idei din Țara lui Andrei, are aplicabilitate la țară, pentru că acolo, spune el, comunitatea e mai legată. Despre surse alternative de căldură și educație eco-civică, aici:

Cum s-a născut ideea proiectului?

De aproape 10 ani trăiesc la țara, în satul Bădeni, comuna Moldovenești. Nu am cum să fac o descriere idilică a ceea ce înseamnă mediul rural românesc. Dimpotrivă, în acest spațiu este nevoie de foarte multe. Însă, de ceea ce cred eu că este mai multă nevoie e "puterea exemplului". "La țară", informația se difuzează mult mai facil, iar filtrele sociale sunt lipsite de inhibiții, constrângeri și norme artificiale. Mediul rural e un mediu al acțiunii și al inițiativelor, este un câmp fertil pentru idei ce pot fi testate mult mai liber. În plus, comunitatea e una implicată.

Ideea a fost simplă, fiind preluată din multitudinea de soluții existențe la ora actuală în domeniul utilizării unor surse energetice alternative. Utilizarea compostului și a proceselor de fermentație pentru obținerea căldurii, rămâne la îndemâna tuturor locuitorilor de la țară. În plus materia primă (resturile vegetale, resturi organice șamd) se găsește din abundență la țara. De fiecare dată când văd risipă de energie, atunci când aceste resturi vegetale se ard, mă gândesc câte încăperi și pe ce durată ar putea fi acestea încălzite. Și totul s-ar schimba dacă energia ar fi eliberată treptat, chivernisit. Și în plus, oare câți arbori ar fi salvați de la tăiere? Am credința că acest proiect găsește rezolvări la multe problematici: fructificarea dorinței de implicare a comunității locale, implicarea celor mai tineri membri în acțiuni ale comunității, rezolvarea problemei deșeurilor vegetale, rezolvarea problemei încălzirii (chiar și la un randament modest), o mai bună gospodărire a resursei de lemn, producerea unor cantități însemnate de sol fertil ("pământ de flori") ca urmare a compostării etc.

Despre ce e vorba în proiect și ce schimbări urmărește?

Proiectul își propune să construiască o "baterie de compost", adică realizarea unei stive de masă vegetală (și organică) ce este prevăzută cu un circuit simplu de recuperare a energiei termice rezultate în urma proceselor de fermentație, prin intermediul unui furtun de grădină prin care circulă apa. Apa este apoi pompată în sistemul de încălzire al școlii, reușindu-se astfel menținerea la o temperatură comfortabilă a unor spații, fără a mai fi nevoie că acestea să fie încălzite cu ajutorul lemnului. Ulterior, la epuizarea proceselor de compostare, materia vegetală mineralizată se împrăștie pe câmp, având valoare de îngrășământ.

Care au fost cele mai mari provocări cu care v-ați confruntat în timpul competiției și cum ați trecut peste ele?

Dorința de a realiza acest proiect a fost foarte mare. De aceea am ales o implicare directă prin asigurarea unei mari părți a finanțării din surse proprii, la care se adaugă multe alte contribuții de ordin personal, dar și din partea celor ce urmează a fi implicați. Poate reușeam și de unii singuri cu acest proiect, însă nu am fi beneficiat iată, de această mare scenă de promovare oferită de programul "Țara lui Andrei". Trebuie să recunosc că ambițiile noastre au fost mari. Am sperat la un sprijin mai consistent. Dar suntem extrem de satisfăcuți că ideea a fost, în primul rând, cea care a convins. E rândul nostru acum să convingem, iar restul provocărilor cred că le vom parcurge cu succes, deschizând astfel calea unor noi colaborări de succes. Doar împreună, într-un efort comun, conjugat, se poate realiza ceva cu adevărat valoros și util.

Ce sfat le-ați da celor care vor să vă urmeze exemplul?

Să fie încrezători. Să caute în jurul lor soluțiile simple și să aibă forța să le aplice.

Care sunt planurile de viitor pentru proiectul dvs?

Am dori foarte mult o diseminare a rezultatelor obținute și ne-am dori, de asemenea, să formăm o echipă din tineri de la nivelul comunității locale, care într-o manieră centrifugă, mergând din sat în sat, să construiască astfel de "baterii de compost" și să contribuie  la promovarea ideii. Aș avea o mare satisfacție să văd peste câțiva ani că această idee a prins, că e viabilă și că în mai toate satele se regăsește o astfel de "instalație".

Mai multe informații despre proiectul O școală caldă, aici. Felicitări Sergiu! Felicitări echipei!



‹ înapoi la blog