‹ înapoi la blog

09 August 2018 | Educaţie

E importantă dezvoltarea personală în educație?

Toate momentele vieții noastre sunt pline de însemnătate, fie că ne dăm seama sau nu.

În funcție de perspectiva pe care o avem, putem zăbovi mai mult asupra unui gând sau să trecem repede peste el. Interesant este însă, că avem mai multe de câștigat dacă uneori mai zăbovim puțin și dăm atenție comportamentului nostru și interacțiunii cu cei din jur.


În Tabăra Meseriașilor dezvoltarea personală e adusă în prim plan prin ateliere și exerciții dedicate, însă cum abordăm acest tip de educație pe viitor? Alina Guga, de 5 ani psihoterapeut pentru meseriașii noștri, ne îndrumă către alegeri mici pe care le putem face zilnic ca să schimbăm ceva în jurul nostru și ca să ne cunoaștem mai bine.


În primul rând, ce este dezvoltarea personală?

Dezvoltarea înseamnă inteligență emoțională, iar aceasta se referă la a a-ți cunoaște limitele, a-ți cunoaște potențialul, calitățile, defectele, pur și simplu a te cunoște. De multe ori ne concentrăm pe persoanele din jurul nostru, deoarece ne este facil. Adică observăm la ceilalți ce nu e bine, fără să începem de fapt cu noi cunoașterea asta.


Dezvoltarea personală este momentul acela în care te confrunți cu realitatea pentru că ai ieșit din confortul tău, ai ieșit din mediul în care te simți bine, acela în care toți îți spun ce vrei să auzi.


Ce înseamnă lipsa ei în funcționarea noastră ca indivizi ai unei societăți?

Lipsa dezvoltării personale, adică a inteligenței emoționale duce la incapacitatea de a ne regla emoțiile pentru că nu ne cunoaștem. Cum să-i acceptăm pe ceilalți dacă nu ne putem accepta pe noi? Înseamnă să vezi probleme la soluții și nu soluții la probleme, adică a găsi întotdeauna o explicație pentru tot.


Reversul medaliei, o persoană cu coeficient mediu de inteligență emoțională îi acceptă necondiționat pe ceilalți, fără să-i judece, fără să-i critice și fără să le găsească nod în papură. Apare de asemenea empatia ca și calitate. Nu mă identific cu tine, dar pot să înteleg greutatea prin care treci. Mai este vorba și de evaluarea obiectivă a realității: să nu trăim în păreri, ci în realitate. Pentru realitatea obiectivă ne ghidăm după „văd“, pentru realitatea în păreri ne ghidăm după “îmi imaginez”.


În societate observăm persoane retrase, timide sau antisociale ca rezultat al absenței relaționării cu ceilalți.


Când ar trebui să începem să ne gândim la dezvoltarea personală?

Studiile nu spun că ar exista un interval de vârstă. Fiecare o face în ritmul lui. De obicei există situații care ne apasă, ne mobilizează, ne dau semne de întrebare sau cărora nu le găsim soluții, în urma cărora se declanșează un proces de autocunoaștere. Atunci când ne e bine nu creștem. Este vorba de a te regăsi în situații în care experimentezi cât mai mult în relații cu ceilalți.


Ar fi necesar să introducem o componentă de dezvoltare personală fie în curiculă, fie în activitatea extrașcolară?

Spre fericirea noastră, copii au și se nasc cu inteligența emoțională și intră în relație emoțional ușor, fără procesele rafinate, raționale ale unui adult. Pe parcurs, prin modul de educare, copiii devin ființe raționale, iar odată cu asta dispare o parte dintre emoții. Copiii au nevoie de emoții pozitive și au nevoie de ascultare, deci aș schimba focusul.


Consider că ar trebui să fie pregătit adultul pentru a interacționa cu copilul. Dacă vorbim de un sistem mai bun, nu neapărat ideal aș considera necesară introducerea unei perioade de cel puțin un an de zile în modulul pedagogic pentru a cimenta noi credințe sau comportamente create. Orice proces de autocunoaștere presupune înlocuirea unor procese vechi cu unele noi.


Sunt oamenii receptivi la genul acesta de educație?

Depinde foarte mult de experiențele personale. Dacă au trecut prin multe, sunt mai receptivi. Dacă nu, de cele mai multe ori resping orice. Observ însă, că sunt mai deschiși, mai curioși. E o perioadă în care interesul a crescut pentru latura de dezvoltare personală și pentru cărțile din domeniu. Cel puțin există o curiozitate, iar pentru mine acesta e primul pas către cunoaștere.


Tabăra se întâmplă într-un timp foarte scurt. Ii ajută pe copii să evolueze pe plan personal?

Foarte mult. Este o experiență care rămâne întipărită în memoria lor celulară și pe care o readuc la suprafață ori de câte ori au nevoie de ea. Este fenomenal cum se poate schimba un om într-o săptămână. Ei chiar și la un an după Tabără sunt ancorați puternic acolo. Aici se întâmplă schimbarea pe care o așteptăm în viață. Nu le putem limpezi apele, dar îi putem pune pe val, adică să contribuim la sculptura lor ca și oameni.


Din experiența cu profesorii cu care ai lucrat, pe ce aspecte crezi că ar trebui să

mizeze aceștia în procesul de predare?

Un aspect foarte important este că e nevoie ca ei să asculte mai mult. E nevoie ca ei să asculte problemele copiilor și să fie atenți, prezenți pentru copiii, să se uite la ei, să îi observe.


Dar pentru asta au nevoie să se asculte întâi pe ei și să se cunoască, pentru a-i putea ajuta pe copii. Trebuie să acordăm atenție celor șase emoții de bază, cu care ne naștem și dintre care doar una e pozitivă. Am putea atunci când corectăm greșeli să scoatem în evidență latura pozitivă, nu latura negativă.


Am putea ca atunci când copilul greșește să nu îl pedepsim, ci să îi acordăm atenție, căci el de asta are nevoie. Îi putem capta într-o conexiune doar atunci când nevoile le sunt satisfăcute. Piramida lui Maslow ne spune cel mai bine încotro să ne uităm. Când rămânem cu ceva după mult timp, nu ne gândim la ce lecție ne-a dat profesorul respectiv, ci ce emoții ne-a oferit, ce am simțit. Ne trebuie mai degrabă mentori. Ce văd în Tabăra Meseriașilor e un exemplu foarte bun. Toți copiii vin în tabără cu povestea lor și pleacă cu povestea mentorului ca model.



‹ înapoi la blog